Uluitor acest Daniel Nițoi la primul său volum de versuri! Nădăjduiesc din tot sufletul să nu se oprească aici. Ar fi mare păcat…
Cine e, de fapt, Daniel? Recomandat cu căldură pe vremea când lucram o interesantă variantă a ,,Nopții furtunoase,, , pentru dificilul rol Spiridon, iată-l acum nu numai actor, ci și un regizor captivant, punător în scenă al ,,Avarului,, , într-o montare ce a stârnit un morman de comentarii mai mult decât favorabile.
Și, practic, peste noapte, maestrul Daniel – fără ghilimele! – îmi pune în brațe un teanc de poezii, una mai frumoasă ca alta. Am citit volumul pe nerăsuflate și imediat mi-a venit ideea. Nu numai a publicării în volum, ci și a creării unui audio-book. Că și așa, care cum îl cauți, scoate pe loc, ca pe bandă, câte un audio-book… O fi și asta o modă, nu? Păi, hai și noi cu moda! Nu? Atâta doar că – în cazul de față – chiar merită din plin.
Daniel este posesorul unui condei poetic de o maturitate ieșită din comun, de o eleganță rar întâlnită, stăpân deja pe mijloacele de exprimare poetică – mai mult sau mai puțin clasice. Mergând împreună cu multe spectacole pe cuprinsul țării – și nu numai – a creat o adevărată trupă independentă de teatru, astfel că glumele între noi – în lungile drumuri – sunt la ordinea zilei. De aceea, chiar în aceste scurte aserțiuni, îmi iau îngăduința de a mai face o glumă, întrebându-l public fie cine i-a scris poemele, fie de unde le-a copiat… Pentru că e aproape incredibil ca dintr-un țânc – iartă-mă, Dani! – să iasă asemenea bogăție de idei, de sentimente, de trăiri, de nemulțumiri, dar, mai ales, de transpunere în vers a eternului sentiment, DRAGOSTEA!
Daniel se ascunde cu dibăcie scriitoriceasă în spatele rimei – sau non-rimei – pentru a exploda mai apoi în versuri de o tulburătoare frumusețe și, mai ales, sens! Aș evita să mă dau drept exegetul lui Pește și să încep să analizez vers cu vers. Mai ales că doresc să vă las dumneavoastră plăcerea de a-l descoperi singuri pe proaspătul poet. Pentru că Daniel, practic, își pune sufletul pe tavă. Pe o tavă pe care ne-o oferă cu tot altruismul de care poate fi în stare un mânuitor al cuvintelor. Sigur că, dacă îl veți citi, veți fi tentați să-l catalogați imediat ca făcând parte din ,,liga,, Marin Sorescu… Pentru că trage mult înspre acolo. Dar într-o formă cu totul și cu totul aparte, dacă vreți, mai spre mileniul trei. Căci, iertată fie-mi întrebarea, cine mai stă acum cu o carte de versuri dinaintea ochilor? Puștiul îmbibat de etnobotanice? Curvulițele din licee, cu buricul la iveală? Bătăușii de profesie din vecinătatea discotecilor, aceste adevărate pepiniere de prostituție și lipsă de gândire? Vreun politician care nu vede dinaintea ochilor decât vile și piscine? Mă îndoiesc…. Tare mă îndoiesc… Oricum, să nu uităm că, totuși, poezia se adresează elitelor. Hoo, nu săriți cu gura pe mine, nu e vorba de elita la care vă gândiți dumneavoastră. E vorba de adevărata elită a marelui consumator de artă. Câți or mai fi rămas. Cred că pentru ei scrie Daniel.
Fabuloasă mi se pare maturitatea poetică a celui pe care îl analizez aici. La urma urmelor, Daniel este încă un copil. Un copil pe care , poate, viața l-a maturizat mai devreme. Și când spun viață mă gândesc la societate. În ciuda tuturor, Daniel își păstrează umorul de cea mai bună calitate, ironia, autoironia și, peste toate, bucuria de a fi alături de prieteni. Printre care, sper și după aceste gânduri, să mă număr și eu.
Am vorbit mai mult despre Daniel Nițoi, Omul. Pe poet vă las să-l descoperiți dumneavoastră! Lectură plăcută!
EUGEN CRISTEA