Pornind dintr-o joacă, din stări adunate în suflet, stări care refuzau să plece de bună voie spre alte galaxii, adunând experiențe, vociferări surde și gesturi intrinseci, Daniel Nițoi și-a îndreptat penelul cenușiului înspre foile veline care promiteau să îl asculte, să îi accepte tacit zbuciumul intern, să-i mângâie și să-i oblojească sufletul rănit.

Răni sângerânde, cicatrici ferecate vremelnic și insuficient, uneori purulente, nevindecate nici până astăzi, răzbat și străbat printre rânduri, transpuse în cuvinte ușor de citit vizual; propoziții simple care ating valori în mod natural, fraze de un lirism melodic pe ici, pe colo, un umor fin și prea des înlăcrimat, transced porii, simțurile celor care privesc dincolo de formă și fond.

Nevoia omului activ, corect și drept, a celui care se situează în linia întâi dinaintea furtunii și își asumă fiecare expresie, fie ea și imperceptibilă, de a trăi într-o plinătate împărtășită, se regăsește în fiecare rând scris și parcurs.

Precum un vulcan în plină erupție, din paginile cărții se răsfrânge o luptă surdă a unui personaj uman cu un sistem considerat cancerigen, cu nedreptatea simțită și resimțită în circumstanțe care, totuși, sunt menite a fi lecții prea prețioase de viață, enervante și de care s-ar prea lipsi fitecine. Există, categoric, modalități multiple, colorate și infinit mai plăcute de a-ți însuși cunoștințele pe care viața, Dumnezeu, Universul ți le dă ca zestre definitivă și irevocabilă. Dar! Un pământean ca Daniel Nițoi ar fi avut de obiectat chiar și atunci când tava de arginți ar fi fost ”normalul” vieții sale. Căci lecțiile și parcursul sortit sunt mană cerească, mai ales în vremuri de restriște.

Tumultul, freamătul, munca, devotamentul, pasiunea și plăcerea trăirii la cote milimetrice și suprasaturate energetic întregesc universul autorului și-l determină să se exprime cu vehemență, uneori privind din fotoliul comod al ignoranței, alteori din focul unei ghiulele simțite din plin.

Rândurile scrise sunt definiții ale anilor de viață parcurși, compuși din clipe, fapte, locuri, trăiri, trădări, bucurii, (ne)mulțumiri care par (i)reale, (in)comode majorității. Sunt strigăte de ajutor, de trezire, de îndemnuri, de acțiune îndreptate către contemporani, către cei care vor, au capacitatea și vor să pună rotițe în mișcare spre un bine comun care să dăinuie dincolo de veacuri.

”…este nevoie de o reechilibrare emoțională a societății

[…] pentru a fi repuși pe șina valorilor morale.”

Dr. habil. Andrei KOZMA

PhD, MMD, MDrHC, Assoc.Prof.

Membru al Academiei Oamenilor de știință

Director științific al Comisiei de Antropologie a Academiei Române